Diform


Nu te mai pot gasi aici, esti mereu plecat. S-a inecat in propriul fum si a tusit usor. Am inghitit sec lasand o pleoapa sa ma apere de gemetele tigarii strivita in scrumiera. Nu-mi amintesc ca tu sa fi fost vreodata aici in absenta mea, de cele mai multe ori am venit chiar impreuna. Nu cred ca mai stii ce spui. Daca n-ar fi nins atat i-as fi putut zari chipul inasprindu-se, dar ca un blestem nu ma interesa decat moartea fulgilor pe  fereastra incalzita de fruntea mea. Am vrut sa spun absent, dar am crezut ca daca ma folosesc de metafore ti-as putea castiga atentia. M-am gandit ca tratand lucrurile in maniera ta,ai putea sa vezi si in mine ceea ce probabil iti imaginezi cand nici nu ma privesti desi ochii ti se odihnesc goi pe chipul meu. Doare al dracului de tare sa inteleg ca la fel de bine m-ai putea privi si intr-o poza,fara sa ai nevoie de prezenta mea. S-a invartit camera cu mine si nu stiu cum tavanul ajunsese sub picioarele mele incat tot sangele se rostogolise rapid in capul meu.

Vrei sa stam de vorba? Ah,cat de stupid, cat de cretin... Cum s-o intreb asa ceva cand ei i se parea deja ca asta facem? Nici o secunda nu-mi moare microbul manipularii permanente, probabil si in somn am parte de tracasari gratioase ale eului superior conditiei de normalitate, de invins. Ce cauti? In clipa asta m-am saturat sa mai fiu un spectator, nu-mi mai doresc sa dezbat scenarii tampite cand nu-ti suna telefonul, am obosit de teama fiecarei dimineti ca peste noapte te-ai evaporat si ca eu n-am apucat nici macar sa inteleg ce esti tu dincolo de omul pe care orbeste, il iubesc. I-am facut un gest slab cu mana sa taca, sa se aseze, sa-si asculte vocea zgariata de nodul din gat. S-a rezemat de perete apasandu-si ochii cu palmele in asa fel incat involuntar am strans din dintii simtind o durere ce nu-mi era menita mie.

Uita-te la mine, te rog! As vrea sa vezi ce vad eu in oglinda de cate ori ma privesc si in felul asta sa poti sti ca nu mai caut nimic pentru ca niciodata nu pot gasi ceva ce inca mai atarna in mine, ca sunt mereu aici oricat de departe as parea si nici o celula din fiinta ta nu mi-a scapat neobservata. Nu stii de ce te iubesc, nu stii nici daca o fac,nu crezi ca fiecare respiratie a ta inseamna ceva pentru mine? Ma bucur, draga mea! Adevarata iubire duce lipsa de argumente, orice justificare ar accentua senzatia de imposibilitate reciproca. Aveam nevoie de aer si i-am inhalat parfumul pana cand m-am simtit beat de primavara si toamna laolalta. Te-am mintit. M-a impins usor iesind din sfera imbratisarii mele.

Mergea cu umerii depti,dar mie mi s-a parut ca mai mult s-a tarat pana in locul unde-mi abandonasem paharul pe care l-a golit cu o sete caustica. Am mintit invocand diverse motive pentru care sa nu pot fi mereu cu tine. De fapt nu m-am simtit niciodata in stare sa fiu mai mult decat un loc cald in pat pentru unele nopti. Nu ai nici o vina ca asteptarile tale au depasit resursele mele emotionale, nu-ti pot imputa neputinta increderii in mine insumi si intr-un mod care mi-a provocat mai multa suferinta decat mi-as fi imaginat, am preferat sa nu-ti permit absolutul de care ai atata nevoie. Marturisirea i s-a dizolvat ca sarea in vechile mele rani ajungand vascoasa pana in aorta si aproape imediat mi-am simtit mainile atarnand insuportabil pe langa corp. Am vorbit si vocea mi-a sunat straina, ca a unui om care ani intregi n-a mai avut nimic de spus.

Ti-ai dorit sa ma minti,dar n-ai reusit niciodata. Cand am inteles ca te iubesc, altfel decat ma credeam in stare, am stiut ca iti lipseste curajul de a trai limitata intre barierele unei obsesii cu caracter singular. Am vrut sa cunosti in mine puterea de suporta totul ca pe un dar al vietii care mereu iti va incerca optimismul. N-am reusit nimic din toate astea, iubito. Lasitatea ta e o forma bizara de sanatate pentru care, daca as fi mai credul, te-as putea invidia uneori. Am intors spatele dezamagirii, m-am asezat departe, ca intr-o alta lumea si rezemandu-mi coatele pe genunchi, mi-am sprijinit nervii de plumb in palme. Am stat asa mult, intepenisem si poate trecusera chiar ore, zile sau vieti cand am auzit usa decupandu-se violent din pereti si revenind la loc ca un val dincolo de tarm. "Lasa-ma un timp!" a ramas ca un peisaj dezolant dupa furtuna, pe ecranul telefonului si mi-a pierit suflul sarmant pe care altadata l-as fi folosit pentru a spune: Iti las si timpul meu. Mai am doar urma capului tau pe perna mea, alunecari perfide in gol si buzele crapate de o sete ignorata, sete de tine.